DE CE O PENSIE PRIVATĂ?

Pentru că fără a plăti nimic în plus la stat pentru pensie - în cazul pensiilor private obligatorii - sau până la 15% din salariul brut lunar (această contribuţie fiind deductibilă fiscal în limita a 200 euro/an) - în cazul pensiilor facultative - şi transferând prin actul de aderare o parte din bani în grija unui administrator privat, care îi va investi în condiţii de siguranţă maximă, sub supravegherea organismelor statului cu atribuţii în acest domeniu, fără a exista riscul unui faliment, vă puteţi asigura un supliment financiar la pensia de stat.

  • Puteţi obţine pensii mai mari, din mai multe surse
  • Beneficiaţi direct de sumele cu care aţi contribuit
  • Aveţi libertate de opţiune la alegerea fondului şi administratorului
  • Contribuţiile se adună într-un cont individual care se transmite moştenitorilor legali sau testamentari

Conform prevederilor legale, fondurile de pensii nu pot falimenta.

Mai mult, banii dumneavoastră nu pot fi administraţi defectuos, pentru că CSSPP - Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private verifică în mod constant rentabilitatea tuturor fondurilor de pensii autorizate.

Mai mult, suma totală cuvenită pentru pensia privată nu poate fi mai mică decât valoarea cumulată a contribuţiilor plătite.